prima piata cu produse locale
10.05.2014 10:19
În cursul acestei luni, Asociaţia Firmelor Bihorene va deschide prima piaţă cu produse 100% din Bihor, “naturale, autohtone, cu miros şi aromă”, cu preţuri sub cele practicate în alte pieţe.
“Este un proiect-pilot prin care dorim să oferim orădenilor, din ce în ce mai preocupaţi de ceea ce pun pe masă, alimente din producţia autohtonă. Am contactat deja peste o sută de producători locali din întreg judeţul, cu care vom colabora pentru acest proiect numit AFB Local Market”, a declarat Radu Silaghi, directorul executiv al AFB.
Prima piaţă cu produse bihorene se va deschide în Cartierul Prima din zona Nufărul a municipiului Oradea, pe un spaţiu de parcări, din interiorul cartierului. Producătorii verificaţi vor vinde numai produse realizate în gospodăria sau ferma proprie, mai ales legume, fructe, de sezon. “Vom veni tot timpul cu produse specifice sezonului respectiv. Nu vom lăsa să expună nimeni marfă din import, de fapt aceasta este şi ideea principală: să nu vină nimeni din exteriorul judeţului şi cu siguranţă, nu din import”, a subliniat Radu Silaghi, citat de Agerpres.
———
Înapoi