Primarul Beiusului, sub control judiciar
25.06.2015 09:56
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, pe 16 iunie, contestaţia primarului suspendat al municipiului Beiuş faţă de încheierea Curţii de Apel Oradea din 4 iunie de a-i menţine arestul la domiciliu. Soluţia ÎCCJ fiind definitivă, Adrian Domocoş a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Adrian Domocoş a fost reţinut de DNA Oradea pe 15 decembrie 2014, a doua zi procurorii anticorupţie solicitând şi obţinând arestarea preventivă a acestuia. Pe 23 decembrie Domocoş a fost trimis în arest la domiciliu, însă după prezentarea unor noi probe, procurorii DNA au reţinut arestarea sa preventivă pe 11 februarie 2015.
In luna martie Curtea de Apel Oradea a decis însă că Domocoş poate reveni în arest la domiciliu.
Pe 10 martie, DNA a anunţat trimiterea în judecată a lui Adrian Domocoş în două cauze: una privind favorizarea firmei Unicarm iar cealaltă privind închirierea unui spaţiu comercial deţinut în Beiuş de Biserica Greco-Catolică.
În paralel, Adrian Domocoş a fost condamnat, pe 7 mai, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, alături de alţi foşti primari şi viceprimari ai Beiuşului, în dosarul privind lucrările de apă-canal executate de Top Construct. În acest dosar Domocoş a primit 2 ani şi 4 luni închisoare cu suspendare şi mai fost obligat să achite, în solidar cu actualul deputat Gheorghe Costin şi alţi şapte co-inculpaţi, suma de 144.978 lei către Ministerul Mediului. Sentinţa ÎCCJ nu a fost însă definitivă, fiind atacată cu apel.
———
Înapoi