primii bani de la APIA - avans pentru platile de agro-mediu

04.09.2013 09:06

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu 5 septembrie, vor fi acordate plăţi în avans prin Campania de sprijin pe suprafaţă 2013, previzionând pentru acestea aproximativ 300 milioane de euro.

 Potrivit unui comunicat al Agenţiei, plăţi în avans vor fi acordate în cadrul măsurilor: 211 „Plăţi pentru zona montană defavorizată”, 212 „Plăţi pentru zone defavorizate - altele decât cele montane” şi 214 „Plăţi pentru agromediu”, din Axa II - Campania 2013.
 „Acordarea plăţilor în avans este justificată de necesitatea pregătirii unor măsuri administrative care să asigure efectuarea plăţilor către toţi solicitanţii, până la finalul implementării PNDR 2007 - 2013, dar şi pentru a veni în sprijinul fermierilor în vederea acoperirii cheltuielilor necesare pentru înfiinţarea culturilor de toamnă şi pentru a încuraja respectarea bunelor practici agricole şi de mediu”, se arată în documentul citat.

 APIA precizează că, în conformitate cu prevederile art. 9, alin. (2) al Regulamentului (CE) nr. 65/2011, Statele Membre pot decide să plătească, în cadrul angajamentelor încheiate de beneficiarii măsurilor Axei II din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), un avans în cuantum de până la 75% din suma cuvenită fermierilor care au depus cereri de plată în cadrul Campaniei de sprijin pe suprafaţă 2013.   (agroinfo.ro)