producatorii de cartofi ar putea fi despagubiti
27.01.2014 11:33
Producătorii de cartofi ar putea primi în acest an un ajutor de stat în valoare totală de două milioane de lei pentru pierderile suferite din cauza dăunătorilor pe recolta anului 2012, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern, publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii.
Potrivit sursei, valoarea totală a ajutorului de stat este de două milioane de lei şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2014.
Pentru producţia de cartofi afectată de dăunători a anului 2012, ajutorul se poate plăti conform reglementărilor comunitare privind ajutoarele în agricultură şi silvicultură în perioada 2007-2013, însă regimurile de ajutoare trebuie introduse în termen de 3 ani de la realizarea cheltuielilor sau pierderilor şi trebuie plătite în termen de patru ani de la realizarea cheltuielilor sau pierderii.
Cei care ar putea beneficia de aceste ajutoare sunt producătorii agricoli, persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale şi cele familiale constituite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate şi/sau persoane juridice, grupuri de producători recunoscute sau organizaţii de producători recunoscute, după caz, şi care deţin suprafeţe de teren însămânţate cu sămânţă de cartof certificată conform legislaţiei în vigoare, în scopul producerii de cartofi de sămânţă sau cartofi de consum a căror producţie a fost afectată de organismele de carantina menţionate.
De asemenea, pot primi aceste ajutoare organizaţiile de cercetare, respectiv universităţile, institutele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanţare, al căror scop principal este de a realiza cercetare fundamentală, cercetare industrială sau dezvoltare experimentală şi de a-şi face cunoscute rezultatele prin predare, publicare sau transfer de tehnologie. sursa: Agerpres
———
Înapoi