recolte mari la grau

10.06.2014 13:17

 

 Recent, traderul Toepfer, lider local in domeniul comertului cu cereale si seminte oleaginoase, a dat publicitatii un raport deosebit de optimist si incurajator pentru fermieri, anuntand o productie record de grau pentru luna iulie. Conform datelor cuprinse in raport, luna viiotoare, Romania va avea o productie de aproximativ 8,3 milioane de tone de grau, fiind vorba de cea mai buna recolta din ultimii 27 de ani.
 Datorita acestui record, Romania isi va consolida pozitia a cincea pe care o ocupa in prezent in clasamentul producatorilor de grau din Uniunea Europeana, apropiindu-se de Polonia, ocupanta celui de-al patrulea loc, intrucat diferenta care desparte cele doua tari se va reduce cu o patrime.
 Prognozele pe baza carora a fost alcatuit raportul Toepfer sunt facute periodic prin analize de teren, denumite in limbaj de specialitate „crop tours”, analize ce vizeaza densitatea, starea plantelor si umiditatea solului. De asemeni, analizele respective pot fi facute si pe baza datelor furnizate prin satelit.
 Specialistii spun ca productia record estimata pentru luna viitoare se datoreaza conditiilor meteo favorabile din toamna si primavara, singurii factori care ar putea in prezent sa afecteze recolta de grau fiind ploile abundente ce ar putea fi inregistrate in perioada urmatoare, sau temperaturile foarte ridicate.
 Referitor la aceste prognoze, Adrian Porumboiu, proprietarul grupului Racova din Vaslui spune ca „semnele sunt incurajatoare, dar nu trebuie sa tragem concluzii pana nu se recolteaza cel putin 25 la suta din productie. Fermierii care nu au investit in protectia plantelor, in tehnologie, in tratamente vor avea pierderi din punct de vedere al calitatii, pentru ca au fost atacuri ale daunatorilor”. Acesta a precizat ca grupul pe care il detine va recolta in aceasta vara grau de pe 27.000 de hectare. (agroromania.ro)

Înapoi