reguli pentru inregistrarea in sistemul agriculturii ecologice
19.09.2013 10:24Ministerul Agriculturii a publicat, luni, proiectul de ordin care aproba regulile privind inregistrarea operatorilor in sistemul de agricultura ecologica care produc, proceseaza, importa, depoziteaza sau distribuie produse ecologice in vederea comercializarii.
Potrivit proiectului de ordin, in fiecare an, pana la data de 16 mai (inclusiv), operatorii au obligatia de a-si inregistra activitatea la Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, denumit in continuare MADR, prin directiile pentru agricultura.
Prin exceptie, isi pot inregistra activitatea pana la data de 15 decembrie a fiecarui an urmatorii operatori:
a. Producatorii din productia vegetala si animaliera, care acceseaza masuri din cadrul Programului National de Dezvoltare Rurala sau Programul Operational pentru Pescuit, cu conditia prezentarii copiei de pe contractul de consultanta/contractul de asistenta si/sau a Declaratiei pe propria raspundere in vederea inregistrarii ca operator in sistemul de agricultura ecologica, numai in situatia elaborarii proiectului de catre solicitant;
b. operatorii din sistemul de agricultura ecologica - flora spontana;
c. procesatorii
d. comerciantii
e. importatorii
f. exportatorii
Fisele de inregistrare completate de operatorii din agricultura ecologica vor fi insotite, obligatoriu, de urmatoarele documente:
a. contractul incheiat intre operator si organismul de inspectie si certificare mentionat in fisa de inregistrare;
b. declaratie pe proprie raspundere in vederea inregistrarii ca operator in sistemul de agricultura ecologica (pentru operatorii care acceseaza masuri din cadrul PNDR sau POP).
c. declaratie pe proprie raspundere pentru detinerea documentelor necesare inscrierii in domeniul agriculturii ecologice.
Fisele de inregistrare ale operatorilor se avizeaza si se aproba de catre DAJ. (agroromania.ro)
———
Înapoi