septembrie, luna auzului

03.09.2013 11:42

În perioada 1 – 30 septembrie, Clarfon lansează Campania Socială de Conștientizare a Importanței Auzului – “Auzul contează pentru noi toți!”, marcând astfel Ziua Internațională a Surdității, celebrată în întreaga lume în ultima duminică a acestei luni. 
În luna septembrie vă așteptăm în cabinetele Clarfon pentru EVALUAREA GRATUITĂ A AUZULUI!


Pierderea auzului este o afecțiune de integrare socială cu impact major: nu putem comunica cu familia și prietenii, nu mai înțelegem conversațiile telefonice, nu auzim televizorul, muzica, sunetele naturii.

Hipoacuzia (pierderea de auz) este cea mai frecventă  deficiență senzorială, care afectează mai mult de 500 de milioane de oameni. O persoană cu hipoacuzie își pierde capacitatea  de a distinge sunetele vorbirii și poate avea o putere redusă de comunicare, acestea ducând în final la  dezavantaje economice și educaționale sau chiar la izolare socială.

Statisticisticile  estimează că în  anul 2015  numărul persoanelor hipoacuzice va crește la 700 milioane. Dintre aceștia, aproximativ 90 milioane vor fi europeni. În România peste 2 milioane de persoane au o problemă de auz.

Până la 50% dintre persoanele cu deficiențe auditive au vârsta sub 65 de ani, mulţi dintre ei fiind copii sau tineri. 3 bebeluși din  1.000 se nasc cu probleme permanente de auz. 

La sugari și copii mici cu pierdere auditivă, identificarea din timp a hipoacuziei prin programe de screening poate îmbunătăți rezultatele lingvistice și educaționale viitoare.

Din fericire, există numeroase modalități de a ajuta oamenii cu pierdere de auz. Dacă pentru unii soluția o reprezintă tratamentul cu medicamente ori intervenția chirurgicală, în cazul altora aparatul auditiv constituie un real ajutor. Persoanele cu pierdere auditivă pot beneficia de aparate auditive , dispozitive de ascultare și de implanturi cohleare. Ele pot de asemenea beneficia de logopedie, de reabilitare auditivă și alte servicii conexe. Deși nici cele mai avansate aparate auditive  nu pot restaura în întregime auzul, acestea îl pot îmbunătăți considerabil,iar ajustarea lor în mod profesionist, va permite o îmbunătățire categorică în calitatea vieții dumneavoastră. 

În țările în curs de dezvoltare, mai putin de 1 din 40 de persoane cu probleme de auz își achizionează un aparat auditiv. Septembrie este luna internațională a persoanelor cu deficiențe de auz. Prin CAMPANIA SOCIALĂ DE CONȘTIENTIZARE A IMPORTANȚEI AUZULUI, Clarfon se alătură asociațiilor internaționale care luptă pentru prevenirea și recuperarea surdității.

În cabinetele Clarfon veți beneficia de evaluarea gratuită a auzului și determinarea naturii pierderii de auz. Specialiștii Clarfon vă vor prezenta soluții la problemele dumneavoastră de auz în funcție de necesități și stil de viată.

Informații suplimentare accesând site-ul www.clarfon.ro

Sursa – comunicat de presa
 

Înapoi