situatia burlacilor, pe judete

24.07.2013 15:47

Bihorul ocupă locul al 15-lea atât în topul judeţelor cu cei mai mulţi burlaci, cât şi în clasamentul judeţelor după numărul femeilor necăsătorite

! Aproape jumătate dintre bărbaţii din Harghita sunt necăsătoriţi, judeţul din centru ţării conducând, cu 48 la sută, în topul burlacilor din România. În ceea ce le priveşte pe femeile necăsătorite, cele mai multe se află în judeţul Iaşi, 37,9 la sută. Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în urma recensământului din 2011, în top 10 al burlacilor din România se află, în mare parte, aceleaşi judeţe ca şi în 2002, când a fost efectuat recensământul anterior.

În topul divorţurilor conduce Hunedoara, unde cinci la sută dintre bărbaţi sunt divorţaţi, şi Bucureştiul unde sunt cele mai multe femei care s-au despărţit legal de partenerul de viaţă, 7,7 la sută din total .

La nivel naţional, din numărul total al bărbaţilor recenzaţi, 43,6 la sută sunt necăsătoriţi, 49,2 la sută - căsătoriţi, 3,5 la sută - divorţaţi, iar 3,5 la sută văduvi. În cazul femeilor, 32,9 la sută sunt necăsătorite, 47,1 la sută - căsătorite, 4,8 la sută - divorţate, iar 15 la sută – văduve.

În ceea ce priveşte bărbaţii căsătoriţi, din top 10 au ieşit Bucureştiul şi Doljul, locul lor fiind luat de Maramureş şi Gorj. Potrivit datelor recensământului din 2011, pe podium se află Argeşul, cu 52,3 la sută, Vâlcea cu 51,8 la sută şi Olt, cu 51,5 la sută. În urmă cu 11 ani, primele trei poziţii erau ocupate de Teleorman, cu 52,4 la sută, azi pe locul patru cu 51,4 la sută, Brăila, cu 51,9 la sută, acum locul cinci cu 51,4 la sută, şi Argeş cu 51,6 la sută. În topul bărbaţilor căsătoriţi a urcat 10 poziţii, de pe 18 pe opt, judeţul Gorj, cu 51 la sută, faţă de 49,1 la sută în 2002. Maramureşul a urcat şi el de la 15 la 9, având acum 50,8 la sută dintre persoanele de sex masculin căsătorite, faţă de 49,2 în urmă cu 11 ani.

Cea mai spectaculoasă creştere în clasamentul judeţelor cu femei căsătorite a avut-o Gorjul, de pe poziţia 16 pe a doua. Şase locuri a urcat şi Maramureşul, de la 12 pe 6, iat cinci Alba, de la 13 pe 8.

Locul întâi este ocupat de Olt, în care jumătate dintre femei sunt căsătorite, cu 1,5 la sută mai multe decât în 2002. În clasament urmează Gorjul, cu 50,1 la sută, Vâlcea, cu 49,9 la sută, Bistriţa Năsăud cu 49,8 la sută şi Argeş cu 49,7 la sută. Maramureş a intrat în top pe locul 6, cu 49,6 la sută, în vreme ce acum 11 ani era pe poziţia a douăsprezecea cu 48,1 la sută. Teleorman, care la recensământul din 2002 se situa pe locul 1 cu un procent de 50,6 la sută dintre femei căsătorile, este acum, cu 49,5, pe locul a şaptelea. Locul opt este ocupat de Alba cu 49,4 la sută, în urcare cu cinci poziţii faţă de 2002, când înregistra 48 la sută. Judeţul Sălaj a căzut de pe locul 5, cu 49,2 la sută, pe nouă deşi procentul femeilor căsătorite din această zonă este de 49,3 la sută.  (gandul.info)