sprijin mai mare pentru fermieri care au intre 5-30 de hectare

27.09.2013 10:02

Fermierii care au între 5 şi 30 de hectare ar putea primi un sprijin mai mare la hectar ca urmare a introducerii unui mecanism nou în Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), respectiv plata redistributivă, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, într-o conferinţă de specialitate.

“Plata redistributivă este un concept nou, care a fost introdus şi care vine să pună accent pe ajutorarea fermierilor care au până în 30 de hectare. Un pachet care rămâne la latitudinea statului membru din alocarea financiară anuală poate să meargă către plata redistributivă. România a ales - şi cred că aceasta este varianta finală - ca 7,5% din alocarea financiară - de exemplu în anul 2015 va fi de 1,6 miliarde de euro - să meargă către plata redistributivă”, a spus Constantin. 
Potrivit acestuia, fermierii care au peste 30 de hectare ar putea primi mai mult pentru primele 30 de hectare, iar pentru diferenţă mai puţin.
“Plata redistributivă, pe simularea făcută, arată că punând în calcul şi ajutoarele naţionale de tranziţie şi sigur că un fermier care îndeplineşte şi condiţiile pentru înverzire poate să primească în anul 2015 suma de 175 de euro pentru primele 30 de hectare şi 150 de euro pentru hectarele care depăşesc această limită”, a precizat Daniel Constantin.

Calculele se fac după situaţia din 2011
Şeful MADR a subliniat că nu se încurajează fărâmiţarea terenurilor şi că s-a ţinut cont de situaţia din anul 2011, care va fi luat ca an de referinţă.
Ministrul a adăugat că discuţiile din acest moment sunt ca plata redistributivă să fie acordată celor care au între 5 şi 30 de hectare şi nu celor care au mai puţin de cinci hectare şi că se încearcă să nu se “taie de la cei care au peste 30 de hectare”. “Să tăiem de la cei care au peste 500 de hectare sau peste 1.000 de hectare”, a mai spus Constantin. 
Compania de consultanţă GBI Consulting, împreună cu opt institute şi universităţi din România, vor realiza Programul Naţional de Dezvoltare Rurală pentru perioada 2014 - 2020, pe un contract de 3,5 milioane de euro, fără TVA, finanţat în totalitate din fonduri europenesursa: Agerpres

Înapoi