vremea fermierilor

07.01.2014 10:27

 

 Agricultorii români se arată îngrijoraţi de evoluţia temperaturilor din ultima perioadă. Valorile ridicate ale acestora nu sunt un semn bun, întrucât culturile însămânţate în toamna anului trecut ar putea fi serios afectate, mai ales cele de rapiţă.

 Estimarea specialiştilor din cadrul ANM evidenţiază o posibilă scădere a temperaturilor de la jumătatea lunii ianuarie, în timp ce excedentul de precipitaţii se va înregistra abia în luna martie. Specialiştii susţin că valul de încălzire globală a afectat şi ţara noastră, care are în ultimul timp ierni mai călduroase decât până acum, şi avertizează agricultorii să fie pregătiţi pentru orice eventualitate.

 Vicepreşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli, Nicolae Sitaru, spune că fermierii mari şi-au luat măsuri de precauţie prin asigurarea culturilor, aşteptându-se oarecum la surprize din partea vremii. “2013 a fost un vârf de producţie în ultimii ani. Nu se întâmplă prea des să avem doi ani agricoli buni la rând. Mai ales după semnele de la vreme, nu mă aştept la un an foarte bun”, a declarat Nicolae Sitaru, potrivit romania-actualităţi.ro.

Potrivit specialiştilor, culturile din 2014 ar putea fi afectate mai ales de lipsa precipitaţiilor, care a făcut ca această iarnă să fie şi deosebit de secetoasă.  (agroinfo.ro)

Înapoi